Reacția Nadiei Comăneci, când a auzit că Simona Halep a rămas fără antrenor
Perioada de probă dintre Simona Halep şi Thierry Van Cleemput s-a încheiat. Marea noastră campioană a decis să nu continue cu antrenorul belgian, cei doi nereuşind să comunice eficient. Decizia a fost luată după ce Simona a pierdută la Doha.
Tenis
Nadia Comăneci, alături de Simona Halep după câștigarea turneului de la Roland Garros
SuperLiga: CFR – Poli Iași, sâmbătă, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul – Universitatea Craiova, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Între timp, Simona Halep a fost eliminată și în sferturile de finală ale turneului de la Dubai. Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă, joi, de elveţianca Belinda Bencic, scor 4-6, 6-4, 6-2.
“Am văzut şi ieri (n.r. – meciul pierdut de Halep la Dubai), mi-a părut rău, dar face parte din sport. Mai câştigi, mai pierzi. Nu-i dau niciun sfat (n.r. – legat de antrenor). Nu-i dau niciun sfat, decât dacă e legat de shopping. În rest ştie ce să facă. Şi la shopping se descurcă. E puţin dificil fără antrenor, dar poate are nevoie de perioada asta ca să se gândească ce e bine pentru ea”, a spus Nadia Comăneci.
Gestul făcut de Van Cleemput, care a dus la despărțirea de Simona Halep. Românca nu a acceptat comportamentul belgianului
Românca de 27 de ani a fost deranjată foarte rău de reacțiile pe care belgianul le-a avut în timpul partidei, anunță ziare.com.
În momentele grele ale meciurilor, Simona se uită spre loja ei, de unde așteaptă o reacție pozitivă. Totuși, Van Cleemput a dat din cap dezaprobator după execuțiile nereușite ale jucătoarei noastre. Halep nu a acceptat acest comportament și a decis să se despartă de acesta.
Motivele despărțirii, prezentate de Thierry van Cleemput
Pe lângă faptul că cei doi nu au rezonat, o barieră a fost şi limba. Van Cleemput nu ştie atât de bine engleză, astfel că i-a fost greu să se facă înţeles.
“E adevărat că am întâmpinat dificultăţi la comunicare. Asta pentru că ea vorbeşte română şi engleză, iar eu vorbesc franceză şi, parţial, engleză. Cunoştinţele mele de engleză reprezentau o barieră, dar nu una decisivă. Mai degrabă a fost de o lipsă de cuminicare în plan sportiv. Din moment ce nu ne-am simţit, era greu să colaboăm. Am lucrat timp de cinci ani cu David Goffin, un jucător pe care l-am iubit. Era nevoie să fac un pas în spate după despărţirea de David.
Nu am făcut acest lucru, dar îl voi face acum. O să fiu calm o perioadă, mă voi relaxa, îl voi urmări pe fiul meu jucând fotbal. Vreau să petrec timp alături de familie şi apoi mă voi întoarce probabil la Academia de la Mons, dacă mai e nevoie de mine. Vreau să îi ajut pe cei tineri să se dezvolte”, a spus Van Cleemput, potrivit rtbf.be.
Etichete: simona halep , nadia comaneci , thierry van cleemput
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
VIDEO Cum arată averea confiscată din bagajul „pensionarului” Adriean Videanu. Imagini cu bijuteriile de 650.000 de euro
Digi24 a intrat în posesia unor imagini cu bijuteriile confiscate de la fostul ministru al…
Descarcă aplicația Digi24
Ultima oră
Vezi ultimele ştiri
Top articole
Cum l-a numit Elias Charalambous pe Răzvan Lucescu, după PAOK – FCSB 0-1
O unguroaică a făcut un scandal monstru, dar nu s-a oprit și a exclamat: ”Urâm România!”. A primit cea mai dură sancțiune
Răzvan Lucescu, discurs dur, în engleză, la adresa românilor. ”Treziți-vă!”
Grecii au aflat ce a spus Răzvan Lucescu la microfonul Digi Sport și au reacționat
Grecii n-au stat pe gânduri: jucătorul de la FCSB desemnat “omul meciului” cu PAOK
Recomandările redacției
Rusescu, impresionat de un fotbalist de la FCSB. ”Nivel de Champions League. Nu-l vom mai vedea în România”
Video “100% blat”. A comis gafa anului și nimeni nu-l crede că n-a fost cu intenție: “Măcar i-a ieșit biletul”
Foto Zlatan Ibrahimovic și-a luat cadou singur de ziua lui! 1.000.000€ pentru un bolid de ultimă generație
Federația a amânat toate meciurile de fotbal: s-a declarat stare de catastrofă naturală
Citeşte şi
Simona Halep, avertisment din partea presei engleze după eliminarea de la Hong Kong
Simona Halep a fost învinsă în doar 67 de minute și au dat verdictul! Românca a pierdut 11 din ultimele 12 game-uri
PEROZFrumusețea cere sacrificii! Kim Kardashian a purtat cel mai decoltat top din garderoba sa, dar s-a ales cu dureri de spate
FILM NOW Cu tocuri are 1.75 m, dar tot pare o minionă pe lângă fiul de 17 ani. Naomi Watts, mai mândră ca oricând, la braț cu liceanul preferat
Ce spune Mitică Dragomir despre jucătorul pe care Gigi Becali cere 15000000 de euro și pe care ”Il Luce” nu l-a convocat
citeşte ştirea pe Prosport.ro
Ce patroni din SuperLiga l-au felicitat pe Gigi Becali după PAOK – FCSB: ”Nu a mai dormit când a văzut 1-0″
citeşte ştirea pe Fanatik.ro
David Popovici a renunțat la Facultatea de Psihologie. Ce domeniu a ales să studieze campionul olimpic
citeşte ştirea pe adevarul.ro
AMENDĂ de până la 500 de lei pentru românii care stau la bloc și au covoare. Ce NU au voie să facă?
citeşte ştirea pe Newsweek.ro
O imagine din spațiu dezvăluie un fenomen neobișnuit în cel mai ostil loc de pe Pământ. Ce au descoperit cercetătorii
citeşte ştirea pe Playtech.ro
PROFM Fiica lui R. Kelly, distrusă de faptele blamabile ale tatălui ei: “Era totul pentru mine. Nu-mi duc fiul să-l vadă în închisoare”
Familia Maldini revine în naționala Italiei. Daniel Maldini, fiul lui Paolo și nepotul lui Cesare, a fost convocat
citeşte ştirea pe ziare.com
Foto Reacția scurtă a Simonei Halep, după ce a fost eliminată în două seturi de la WTA Hong Kong
Comentează AICI
Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.
Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Gestionați preferințele
Versiune desktop
Urmărește-ne și pe:
Digi Sport
m.digisport.ro
FREE – In Google Play
DESCARCĂ