News

44 de ani de când Năstase devenea primul lider din istorie. Aniversarea putea avea loc în prima săptămână a lui Halep ca nr. 1

 

Pe 23 august 1973, ATP publica primul clasament mondial din Era Open, iar liderul acestuia era românul Ilie Năstase. Această aniversare putea avea loc chiar în prima săptămână a Simonei Halep ca număr 1 WTA, asta dacă jucătoarea din România ar fi învins-o pe Garbine Muguruza în finala de la Cincinnati.

 

Tenis

Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1

 

Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1

 

În vârstă de 27 de ani, Năstase, care, în acel moment, deținea titlurile de la Roland Garros și US Open, îi întrecea pe spaniolul Manuel Orantes, americanii Stan Smith și Arthur Ashe și australienii Rod Laver, Ken Rosewall și John Newcombe.

 

 

1973 a fost de altfel cel mai bun an din cariera lui Năstase, care a câștigat nu mai puțin de 17 turnee, printre care Open-ul Francez (fără să piardă set), competiția de dublu de la Wimbledon și Turneul Campionilor. Mai mult decât atât, în Cupa Davis el a câștigat șapte dintre cele opt meciuri de simplu jucate, inclusiv unul împotriva lui Tom Okker, chiar acasă la ”olandezul zburător”.

 

Într-o perioadă în care clasamentul nu era actualizat săptămânal, Năstase s-a menținut pe primul loc până pe 3 iunie 1974, dată la care a fost întrecut de australianul John Newcombe și americanul Jimmy Connors.

 

 

În acest moment, în care se împlinesc 44 de ani din momentul lansării primului clasament mondial din istoria tenisului profesionist, primul său lider este suspendat de Federația Internațională de Tenis. Ilie Năstase nu poate participa ca oficial la evenimentele organizate de ITF, inclusiv cele patru Grand Slam-uri, după problemele pe care le-a cauzat la Constanța, la meciul de Fed Cup, dintre România și Marea Britanie.

 

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT

Etichete: atp , simona halep , ilie nastase

 

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

 

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Digi24

„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei cu rachete ATACMS cu rază lungă (presă)

Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de…

 

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

 

Vezi ultimele ştiri

Top articole

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

Decizia UEFA după incidentele de la România – Kosovo este executorie!

Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci

Mesajul ultrașilor din Kosovo, la partida cu Lituania

La 3 zile după România – Kosovo, selecționerul Franco Foda a “rupt” tăcerea, în presa din Germania

Recomandările redacției

E gata! Anunțul final despre viitorul lui Radu Drgăușin

Italienii au făcut anunțul despre revenirea lui Olimpiu Moruțan, la 7 luni de la accidentare

Atletico Madrid i-a găsit înlocuitor lui Diego Simeone

Ianis Hagi a luat decizia, după ce Mircea Lucescu i-a spus să plece de la Rangers

Citeşte şi

”Am vorbit cu antrenorul ei”. Unde a plecat Simona Halep și care este acum marea ei problemă

Decizia luată de Simona Halep, după ce a jucat doar 5 meciuri în 2024

PEROZJennifer Lopez, răvășitoare într-un sacou cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii au reacționat imediat: „Cea mai frumoasă femeie!”

FILM NOW Disputa pe care a avut-o Paul Mescal cu Ridley Scott înainte să înceapă filmările pentru Gladiator 2: „N-am înțeles nimic”

Florin Manea îi pune la punct pe cei care au anunțat că Tottenham vrea să aducă un nume mare în locul lui Radu Drăgușin

citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Ultimul meci al lui Alibec la națională?!”. Dedesubtul unui posibil scandal: „Eu eram copilul lui și nu mi-am permis”

citeşte ştirea pe Fanatik.ro

De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi arme americane pe teritoriul Rusiei

citeşte ştirea pe adevarul.ro

Frânezi și îți tremură volanul? Ce le recomandă specialiștii șoferilor, pot fi 3 cauze principale

citeşte ştirea pe Newsweek.ro

Foto Surpriză pentru ”Tricolori”. Cine a apărut în cantonamentul naționalei

PROFM Loredana Groza, criticată dur de fani după ce a apărut în ipostaze controversate alături de un tânăr de 20 de ani: „În ce lume trăim?”

Planul lui Ruben Amorim. Un atacant „exilat” de la echipa de club, primul pe lista lui Manchester United

citeşte ştirea pe ziare.com

Aryna Sabalenka, lider mondial la final de an. România are 3 reprezentante în TOP 100 WTA. Pe ce loc e Simona Halep

Comentează AICI

Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.

Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Gestionați preferințele

Versiune desktop

 

Urmărește-ne și pe:

 

 

 

 

Digi Sport

m.digisport.ro

FREE – In Google Play

DESCARCĂ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button