Sports

Năstase, după eliminarea Simonei Halep de la Australian Open: “Sunt îngrijorat pentru ea”

 

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a declarat că este îngrijorat de accidentarea la genunchiul stâng suferită de Simona Halep în partida pierdută în faţa americancei Shelby Rogers (52 WTA) la Australian Open, şi speră ca aceasta să se refacă până la 11 februarie, când este programată întâlnirea cu Belgia din turul I al Grupei Mondiale II.

 

Tenis

SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

 

SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

 

Meciurile din cele două mari competiții pe echipe din tenisul mondial, Cupa Davis și Fed Cup, vor fi transmise ÎN DIRECT la Digi Sport, în perioada 2017-2019.

“Nu mai este aşa de mult timp până la meciul cu Belgia şi sunt îngrijorat pentru ea. Sper totuşi să îşi revină după această accidentare până la meci. Deocamdată nu am vorbit cu ea, nici nu ştiu dacă a făcut un control sau nu, e devreme. Dar dacă nu va putea juca, atunci o să vedem cine are performanţa cea mai bună la Australian Open şi în funcţie de clasament o să aducem pe altcineva, nu avem ce face” a spus el.

 

Ilie Năstase a adăugat că nimeni nu poate fi mulţumit cu eliminarea în primul tur la Australian Open. “Rezultatul Simonei de azi-noapte nu este unul bun. Nimeni nu poate fi mulţumit cu eliminarea în primul tur. Dar dacă ea a zis că e accidentată, atunci trebuie să o credem că e accidentată. Ea a mai fost şi în trecut, iar eu i-am zis şi atunci să se oprească, să ia o pauză, şi să îşi rezolve definitiv problema medicală. Asta e. Oricum, atunci era glezna, acum înţeleg că accidentarea este la genunchi. Dacă a decis să se oprească şi să se trateze, atunci poate în 2-3 săptămâni îşi revine” a menţionat Năstase.

 

Întrebat ce părere are despre faptul că Simona Halep a pierdut în primul tur la Australian Open pentru a doua oară consecutiv, fostul tenisman a răspuns: “Se întâmplă, e primul turneu major al anului şi jucătorii vin după o perioadă de pregătire îndelungată. Abia acum încep să se acomodeze cu jocurile. Trebuie să o înţelegem pe Simona, are timp să recupereze, mai sunt destule turnee de jucat în 2017″.

 

Simona Halep, a patra favorită a turneului Australian Open, primul de Grand Slam al anului, s-a confruntat cu dureri la genunchiul stâng în meciul de luni, cu americanca Shelby Rogers (52 WTA), pierdut cu 3-6, 1-6, la Melbourne, în runda inaugurală.

 

 

Românca a cerut intervenţia medicului după primul set şi în setul secund şi-a flexat piciorul de mai multe ori. ”Am resimţit durere la genunchi. Mi-a fost dificil în setul al doilea să mă mişc pe teren, dar ea (Shelby Rogers, n. red.) a meritat victoria. A fost agresivă şi a lovit mingea foarte puternic”, a declarat Halep, citată de Reuters.

 

Halep (25 ani) a precizat că s-a luptat o accidentarea la genunchi încă de la Turneul Campioanelor, de la Singapore. Nu a avut de suferit în pauza competiţională, dar durerea a reapărut odată cu primul turneu al anului, la Shenzhen, în urmă cu două săptămâni, când a încercat să o ţină sub control.

 

“Am luat antiinflamatorii înainte de meci şi în zilele anterioare. Pot să joc cam 45-50 de minute fără durere, dar apoi revine. Azi a apărut la 3-5 în primul set, iar apoi a fost greu să mai lupt … nu am putut face ce doream. Nu am văzut încă un doctor. Am nevoie de un RMN şi probabil de o pauză pentru a-mi reveni, pentru a mă recupera, deoarece e dificil să joc cu durere la genunchi şi e periculos”, a explicat numărul patru mondial.

 

Meciul România – Belgia, din turul I al Grupei Mondiale II a Fed Cup va avea loc în perioada 11-12 februarie, în Sala Polivalentă din Bucureşti.

 

AGERPRES

 

Etichete: simona halep , ilie nastase , nastase halep , wta australian open

 

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

 

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Digi24

Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev…

 

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

 

Vezi ultimele ştiri

Top articole

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!

Recomandările redacției

“A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!” Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

OUT de la FCSB după eșecul cu Botoșani! Anunțul lui Gigi Becali

Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversara din play-off-ul Ligii Națiunilor: ”Soarta a vrut”

Video Siyabonga Ngezana nu a ținut cont de nimic. Ce a făcut după ce s-a accidentat din nou la națională

Citeşte şi

Video Germania – Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale

Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOW Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea

citeşte ştirea pe Prosport.ro

Luis Phelipe are zilele numărate la FCSB! Informații după eșecul campioanei de la Botoșani

citeşte ştirea pe Fanatik.ro

Trufia se plătește. FCSB, umilită la Botoșani după declarațiile iresponsabile ale lui Gigi Becali

citeşte ştirea pe adevarul.ro

Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?

citeşte ştirea pe Newsweek.ro

”Am vorbit cu antrenorul ei”. Unde a plecat Simona Halep și care este acum marea ei problemă

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Kosovo și-a aflat următoarea adversară după circul din România. Unde a fost trimisă să joace de UEFA

citeşte ştirea pe ziare.com

Decizia luată de Simona Halep, după ce a jucat doar 5 meciuri în 2024

Comentează AICI

Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.

Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Gestionați preferințele

Versiune desktop

 

Urmărește-ne și pe:

 

 

 

 

Digi Sport

m.digisport.ro

FREE – In Google Play

DESCARCĂ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button