Simona Halep a renunțat la o sumă mare de bani și a ales să se antreneze în România
Simona Halep a refuzat să joace alături de Rafael Nadal, Serena Williams şi Roger Federer în Liga Internaţională de Tenis. Românca a preferat să se pregătească pentru noul sezon în România, sub comanda lui Darren Cahill. “Am progresat la ceea ce aveam în cap să facem.”, a spus numărul 2 mondial.
Tenis
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Simona Halep şi-a pregătit strategia pentru 2016, chiar daca a fost invitată să joace alături de Roger Federer, Rafael Nadal si Serena Williams într-o competiție care i-ar fi adus foarte mulți bani. Românca a preferat să se pregătească pentru noul sezon competiţional în România, alături de antrenorul Daren Cahill.
“M-au căutat să joc, dar nu am vrut, pentru că întotdeauna am făcut sfârșitul de sezon acasă și am încercat să mă pregătesc cât de bine pot pentru următorul an. Nu știu dacă voi juca în viitor, s-ar putea, nu zic nu acum, dar anul ăsta am considerat că nu trebuie să joc.”, a dezvăluit Simona.
Românca, numărul 2 mondial, este încântată de colaborarea cu antrenorul australian şi aşteaptă cu nerăbdare să participe la turnee. Halep va începe sezonul la Brisbane International, în perioada 3-9 ianuarie 2016: “Este un om deosebit și abia aștept să începem turneele împreună. Ne amuzăm un pic, mai schimbăm rutina, pentru că avem o rutină dificilă, pot să spun așa, tot timpul antrenamente, pregătire fizică, program strict. Și am avut niște antrenamente foarte intense. Am progresat la ceea ce aveam în cap să facem.”
În 2015, Simona Halep a câştigat trei trofee, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells.
Simona Halep e nominalizată la titlul de Sportiva Anului în ancheta Digi Sport și poți vota AICI
Etichete: simona halep , simona halep romania , simona halep 2016 , simona halep daren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au votat românii
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor…
Descarcă aplicația Digi24
Ultima oră
Vezi ultimele ştiri
Top articole
Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor
Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo
”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement
UEFA a venit cu o precizare, după ce a dat verdictul pentru România – Kosovo: ”Rețineți”
Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City
Recomandările redacției
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Lăcătuș, după ce ”Fiara” a spus că ar vrea ca selecționerul să fie dat în judecată de CSA
Jucătorul care ar putea spune ”ADIO” naționalei României: ”Nu va mai fi convocat!”
Fără precedent! Arbitrul l-a lovit cu trofeul direct în figură pe antrenor. FOTO cu ”gestul scandalos”. Ce a urmat
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Citeşte şi
Video Germania – Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale
Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis
PEROZToți ochii pe ea. Elizabeth Olsen, uluitoare într-o rochie mini, roșie, mulată perfect pe trupul parcă sculptat
FILM NOW Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”
Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro
citeşte ştirea pe Prosport.ro
Andrea Compagno, la Rapid? Transferul de top care s-ar putea face în următoarele ore: “Deja l-a contactat!”
citeşte ştirea pe Fanatik.ro
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de căderi de stânci
citeşte ştirea pe adevarul.ro
Cum a devenit rolul Mărgelatu o problemă pentru Florin Piersic? ”Prezența mea nu mai era dorită”
citeşte ştirea pe Newsweek.ro
”Am vorbit cu antrenorul ei”. Unde a plecat Simona Halep și care este acum marea ei problemă
PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
„N-OR DISpărea hoții”. Românul care a jucat în Premier League, mesaj postat după ce a votat
citeşte ştirea pe ziare.com
Decizia luată de Simona Halep, după ce a jucat doar 5 meciuri în 2024
Comentează AICI
Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.
Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Gestionați preferințele
Versiune desktop
Urmărește-ne și pe:
Digi Sport
m.digisport.ro
FREE – In Google Play
DESCARCĂ