Sports

FedCup: România – Marea Britanie 2-1. “Tricolorele” continuă marşul spre elită

 

România continuă parcursul bun din FedCup. După succesul cu Ungaria, “tricolorele” s-au impus și în fața Marii Britanii (2-1) și se vor încălzi sâmbătă cu Letonia, în ultima etapă, pentru barajul de Grupă Mondială care va avea loc duminiciă. Cel mai probabil, România va întâlni Ucraina, care își dispută calificarea cu Austria.

 

Tenis

Supercupa: Real Madrid – Barcelona, duminică, 21:00, DGS 1

 

Serie A: Genoa – Parma, duminică, 13:30, DGS 1

 

Ziua de joi a început prost pentru România, deși Sorana Cîrstea a câștigat la tiebreak (la 7) primul set disputat în fața lui Heather Watson, teoretic, cea mai valoroasă jucătoare a britanicelor – locul 162 mondial WTA. Deși a câștigat cu 7-6 prima manșă, Sorana a trebuit să salveze patru mingi de set pentru a conduce! A urmat apoi o cădere inexplicabilă. Watson a câștigat setul doi cu 6-1, iar Cîrstea s-a prăbușit în decisiv, unde a mai luat patru game-uri: 7-6, 1-6, 4-6.

 

Sorana Cîrstea a trimis corect doar 52% dintre primele servicii și a câștigat doar jumătate dintre punctele rezultate. Ea a încheiat seara cu 9 erori neforțate și a izbutit patru breakuri din nouă șanse obținute. I-a oferit, în schimb, 13 oportunități de break lui Watson, care a fructificat șapte. Britanica s-a impus, după un meci în care a fost mai precisă la serviciu, dar și mai calculată în momentul atacurilor decisive. Handicapul României a fost, însă, recuperat rapid!

 

Halep a egalat fără probleme

 

 

În al doilea meci al zilei, Simona Halep nu s-a complicat în fața Johannei Konta (foto), numărul 118 mondial. Constănțeanca s-a impus cu 6-1, 6-4, după ceva mai mult de o oră de joc, la capătul unei prestații impecabile. Halep a pus în teren doar 58% dintre primele servicii, dar a câștigat 90% din puncte cu serviciul doi, oferind doar o singură șansă de break – fructificată de Konta.

 

 

Pe de altă parte, Halep a făcut 5 breakuri din 8 șanse și a comis doar două erori neforțate. Simona s-a revanșat, astfel, după eșecul-surpriză din meciul contra Ungariei, cu Timea Babos.

 

Avantajul României: echipă separată de dublu

 

În ultima partidă a zilei, cea decisivă, dublul Monica Niculescu/Irina Begu s-a impus fără drept de apel în fața perechii Heather Watson/Jocelyn Rae, scor 6-0, 6-2. După un prim set în care britanicele nu au câștigat niciun game, fetele noastre au reușit rapid un break în setul secund, la scorul de 1-1, servind apoi fără probleme pentru victoria finală. Begu și Niculescu n-au cedat niciun break și au terminat partida de la Budapesta cu statistici excelente.

 

10 seturi câştigate, 5 pierdute

România conduce în grupă, cu două victorii în două meciuri. 10-5 este setaverajul României, care a câştgiat 80 de game-uri şi a pierdut 49. Letonia, ultimul adversar, a pierdut ambele partide jucate, astfel că Simona, Monica, Sorana şi Irina au şanse mari la a treia victorie.

 

România joacă în FedCup din 1973, disputând 121 de întâlniri în istorie. Cea mai bună peformanță este atingerea sferturilor de finală de cinci ori, în 1973, 1974, 1978, 1980 și 1981.

 

Cele patru câştigătoare ale grupelor A, B, C şi D vor juca între ele, iar învingătoarele din aceste două întâlniri vor avansa în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială II.

 

REZULTATELE ZILEI

Sorana Cîrstea – Heather Watson 7-6, 1-6, 4-6

Simona Halep – Johanna Konta 6-1, 6-4

Irina Begu/Monica Niculescu – Heather Watson/Jocelyn Rae 6-0, 6-2

 

Etichete: cirstea , monica niculescu , sorana cirstea , halep , irina begu , fedcup

 

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

 

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Digi24

Reclama care a revoltat internetul. „Idiotul care a conceput asta nu a văzut ce văd și eu?”

Consternare și furie în legătură cu campania publicitară a Pakistan Airlines pentru zborurile către…

 

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

 

Vezi ultimele ştiri

Top articole

MERCATO 2025. Toate transferurile iernii sunt aici! Ahmed Bani a semnat cu Oțelul!

După 32 de ani de căsnicie, soția lui Leonard Doroftei “rupe” tăcerea: “Nu știam ce face, cu ce se ocupă domnul”

”A explodat”! Nu s-a ferit de cuvinte, după ce soțul ei și-a prezentat public noua iubită

S-a terminat! După ce l-a urmărit din tribune pe Andrei Rațiu, echipa din Champions League a luat decizia

Breaking News Două transferuri la FCSB: 1 milion de euro!

Recomandările redacției

Exclusiv ”1.500.000€ pentru Ianis Stoica?”. Răspunsul dat de Marius Măldărășanu

Live Video&Score Genoa – Parma 0-0, ACUM pe Digi Sport 1. Mihăilă e titular, Man e doar pe bancă

Antrenorul din SuperLiga care poate să devină ”Ferguson de România”: ”Ăsta-i conceptul”

Exclusiv Eddy Gnahore a semnat

Citeşte şi

Monica Niculescu și Fanny Stollar au pierdut finala probei de dublu de la Hobart

400.000€ pentru Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Irina Begu și Anca Todoni

PEROZAre doi copii, dar arată impecabil! Rihanna, provocatoare în lenjerie de dantelă roșie

FILM NOW Hugh Jackman, criticat de fani după ce a confirmat relația cu Sutton Forest: „Respectul meu pentru el a dispărut. Credeam că e om bun!”

Confesiunile românului prezent în Champions League: „Mircea Lucescu a adus mentalitatea de învingător. Ne-a cam lipsit”

citeşte ştirea pe Prosport.ro

De ce nu vor Daniel Popa și William Baeten să plece de la FCSB. Ce salarii le-a dat Gigi Becali

citeşte ştirea pe Fanatik.ro

S-au bătut, apoi s-au căsătorit. Două pugiliste s-au îndrăgostit una de alta în timp ce își dădeau pumni în ring

citeşte ştirea pe adevarul.ro

Escrocherie cu prelungirea abonamentelor la telefonie mobilă. “Oferta” care vă lasă fără bani

citeşte ştirea pe Newsweek.ro

Cinci românce calificate pe tabloul principal la Australian Open. Adversar dificil pentru Sorana Cîrstea

PROFM Anitta a ieșit în zăpadă în lenjerie și cizme călduroase și a stat ca la plajă. E îndrăzneață și pe scenă, și în viața de zi cu zi

Declarație controversată din partea chinezoaicei care a învins-o pe Anca Todoni. Ce ar fi făcut dacă pierdea meciul

citeşte ştirea pe ziare.com

Foto Cu cine s-a antrenat Sorana Cîrstea, înainte de debutul la Australian Open

Comentează AICI

Copyright © 2025 / RCS-RDS S.A.

Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul et

ic Politica de utilizare a modulelor cookie

Versiune desktop

 

Urmărește-ne și pe:

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button