”A făcut o mare greșeală”. Cum a fost refuzat Ion Țiriac de Simona Halep
Pe data de 5 martie 2024, Simona Halep (32 de ani) a aflat verdictul Tribunalului de Arbitral al Sportului (TAS), ca urmare a contestării deciziei de suspendare de 4 ani pentru dopaj, dictată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
Tenis
Ion Tiriac și Simona Halep / Foto: Profimedia
Premier League: Arsenal – Liverpool, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: FCSB – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1
Inițial, jucătoarea din România a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă în circuitul WTA, iar cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei.
După ce a fost depistată pozitiv, Ion Țiriac a încercat să o ajute pe Simona Halep, însă s-a lovit de refuzul jucătoarei
Fostul lider mondial a câștigat procesul împotriva celor de la ITIA și a reușit să obțină micșorarea perioadei de suspendare la nouă luni.
Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022, românca a putut juca tenis într-un timp foarte scurt, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
În presa din Franța, Ion Țiriac (85 de ani) a oferit un interviu, unde a transmis că a încercat să o ajute pe Simona Halep în urmă cu doi ani, în perioada când jucătoarea a fost suspendată.
Însă, sportiva din România a decis să-și protejeze echipa și să nu lase pe nimeni să intervină în situația respectivă.
”Odată ce a fost testată pozitiv, a făcut o mare greșeală. Ar fi trebuit să spună că pur și simplu a luat suplimentul pe care echipa i-l pregătise. În schimb, ea și-a protejat colaboratorii.
Am încercat să o ajut, dar ea a spus: ‘Nimeni nu se atinge de echipa mea. Eu sunt cea care a luat suplimentul’. Doar că antrenorul ei (n.r. Patrick Mouratoglou) și-a asumat responsabilitatea, pentru situație, foarte târziu.
Ok, produsul era prea vechi și nu puteai anticipa că ar conține substanța dopantă, dar nu e normal să îţi asumi vina într-un astfel de caz?”, a declarat Ion Ţiriac, potrivit welovetennis.fr.
Simona Halep va primi 20.000 de franci elvețieni din partea ITIA
Galerie Foto
După 7 luni de la hotărârea TAS, forul de la Lausanne a publicat motivarea deciziei, iar fostul lider mondial urmează să primească din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) suma de 20.000 de franci elveţieni, drept despăgubire.
”Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elveţieni) cu titlu de contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj”, s-a specificat în motivarea deciziei, publicată de TAS.
Etichete: ion tiriac , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Haos provocat de un român, la Milano. Motivul pentru care „Gheorghe” a pus pe jar pompierii și poliția
Haos provocat de un român, la Milano. Bărbatul s-a urcat pe fațada gării centrale din oraș și i-a…
Descarcă aplicația Digi24
Ultima oră
Vezi ultimele ştiri
Top articole
Și-au dat afară antrenorul plătit anual cu 40.000.000 € și au ales înlocuitorul! Răzvan Lucescu, pe listă
Transformare fizică a lui Mike Tyson la 58 de ani. ”Sunt pur și simplu o specie diferită de ființa umană”
Real Madrid – Barcelona 0-4. Umilință pentru madrileni! Catalanii s-au distrat cu trupa lui Carlo Ancelotti
Victoria Beckham n-a stat pe gânduri, după ce a văzut diferența de vârstă dintre fiul ei cel mic și noua lui iubită
Al doilea cel mai bun de pe teren! Nota primită de Rațiu, după victoria obținută de Rayo: a lovit și bara!
Recomandările redacției
Total neașteptat! Decizia luată de Real Madrid, după umilința istorică din “El Clasico”
Live Video&Text Oțelul Galați – Unirea Slobozia 0-0, ACUM, pe DGS 1. Ialomițenii au avut un gol anulat
Cristian Mihai a suferit o comoție cerebrală! A fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Arad: starea mijlocașului
Exclusiv Miodrag Belodedici s-a pronunțat înainte de FCSB – Rapid: ”Se va impune”
Citeşte şi
Când va juca Simona Halep împotriva lui Yue Yuan, în primul tur la Hong Kong
Simona Halep și-a aflat prima adversară de la WTA Hong Kong
PEROZEa este totul pentru el. Macaulay Culkin, fericit alături de femeia care i-a transformat viața. Apariție rară, la Academy Museum Gala
FILM NOW Nicole Kidman, adevărul despre scenele intime filmate cu Tom Cruise în „Eyes Wide Shut”: „Am avut o clauză specială în contract!”
Atacantul cu care FCSB putea da lovitura! „Are detentă de baschetbalist”
citeşte ştirea pe Prosport.ro
Așa și-au făcut planurile Charalambous și Șumudică în FCSB – Rapid. Echipele de start din derby
citeşte ştirea pe Fanatik.ro
Îngrijorări în Iran, după ce Israelul a distrus instalații de producție a rachetelor și a dezactivat sisteme cheie de apărare antiaeriană
citeşte ştirea pe adevarul.ro
Ce au lucrat pensionarii care iau pensie crescută la MICA RECALCULARE? Șeful Casei de Pensii anunță
citeşte ştirea pe Newsweek.ro
Motivul pentru care această femeie a fost părăsită de soț. Tu îți dai seama ce a văzut în poză și l-a făcut să divorțeze?
citeşte ştirea pe Playtech.ro
PROFM Cum a apărut CRBL după operația de blefaroplastie: „Sper ca recuperarea să fie ușoară”
Anchetă după El Clasico. Real Madrid face verificări după ce doi jucători ai Barcelonei au fost ținta unor atacuri rasiste pe Bernabeu
citeşte ştirea pe ziare.com
Mesajul transmis de Simona Halep, înainte de debutul la turneul de la Hong Kong
Comentează AICI
Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.
Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Gestionați preferințele
Versiune desktop
Urmărește-ne și pe:
Digi Sport
m.digisport.ro
FREE – In Google Play
DESCARCĂ