Sports

Simona, relaxată la conferinţa de presă: “Sunt mai multe jucătoare mai scunde ca mine”

 

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur de la Roland Garros, înainte de conferinţa de presă premergătoare celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Românca de 24 de ani a părut foarte relaxată în faţa ziariştilor, fiind mereu cu zâmbetul pe buze.

 

Tenis

SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1

 

SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1

 

Sportiva de 1,68 metri a fost întrebată cum rezistă într-un tenis care se bazează din ce în ce mai mult pe forţă şi Simona a răspuns râzând: “Nu sunt foarte mică. Multe jucătoare sunt mai scunde ca mine”, a spus Halep.

 

“Am amintiri foarte plăcute de aici. Începând de la junioare am amintiri plăcute. Mă simt bine pe această zgură”, a adăugat “Simo”, cea care a fost campioană la junioare, în 2008, după o finală românească, adjudecată în trei seturi în faţa Elenei Bogdan.

 

Simona Halep, cea care va debuta în acest an în faţa niponei Nao Hibino (70 WTA), a jucat finala ediţiei din 2014 de la Roland Garros, una în care a fost învinsă la mare luptă de Maria Sharapova, 4-6, 7-6, 4-6. Aceasta a fost cea mai bună performanţă a sportivei noastre, într-un Grand Slam.

 

Halep are motive să fie încrezătoare la Paris: vine după primul turneu câştigat în 2016, la Madrid, competiţie disputată tot pe zgură şi unde România a fost reprezentată de 4 jucătoare în “sferturi”, Begu, Halep, Cîrstea şi Ţig.

 

Programul româncelor, în primul tur de la Roland Garros

 

Simona Halep (6 WTA) – Nao Hibino (70 WTA)

Irina Begu (28 WTA) – Bethanie Mattek-Sands (88 WTA)

Monica Niculescu (35 WTA) – Pauline Parmentier (95 WTA)

Alexandra Dulgheru (129 WTA) – Yanina Wickmayer (52 WTA)

Sorana Cîrstea (99 WTA) – una dintre: Svitolina, Suarez Navarro, Sevastova, Razzano, Davis, Bacsinszky, Beck, Sasnovich, Pavlyuchenkova, Osaka, Diatchenko, Lisicki, Strycova

 

Andreea Mitu, locul 114 WTA, a fost eliminată, vineri, în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros, fiind învinsă de sportiva elveţiană Viktorija Golubic, numărul 132 mondial, scor 4-6, 6-4, 1-6, deşi în primul set a condus cu 4-0.

 

A 115-a ediţie a Roland Garrosului se va desfăşura în perioada 22 mai – 5 iunie.

 

Din 2017, turneele WTA vor fi transmise în exclusivitate la Digi Sport – timp de 5 ani, vor putea fi urmarite toate competiţiile Premier Mandatory, Premier Five, Premier Seven Hundred si WTA International, în total 55 de turnee pe sezon.

 

Etichete: simona halep , roland garros , halep paris

 

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

 

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Digi24

Gabriel Cotabiță a murit la spital, după ce a stat mai multe zile internat, în comă

A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a…

 

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

 

Vezi ultimele ştiri

Top articole

Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversara din play-off-ul Ligii Națiunilor: ”Soarta a vrut”

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”

UEFA a clarificat lucrurile, după ce kosovarii au anunțat că vor depune apel la TAS. Ce se întâmplă la tragerea la sorți

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în disputa cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Recomandările redacției

Live Video&Text CFR Cluj – Rapid București 1-1, ACUM, la Digi Sport 1. Giuleștenii au egalat în minutul 90

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Ce au scris scoțienii despre Ianis Hagi după Rangers – Dundee! A fost acordată și nota 1: ”Pur și simplu”

Live Video Parma – Atalanta 1-3, ACUM pe Digi Sport 2. Oaspeții refac diferența de două goluri! Mihăilă, assist

Citeşte şi

Video Germania – Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale

Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis

PEROZA rupt tăcerea după zeci de ani. Cher a dezvăluit numele bărbatului care a părăsit-o: „Am fost îndrăgostită nebunește de el!”

FILM NOW Cum arată azi puștiul din „Karate Kid”. Ralph Macchio are 63 de ani și a fost onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame

Adrian Mititelu, anunț extrem de important despre noul antrenor de la FCU Craiova: ”Facem două proiecte!”

citeşte ştirea pe Prosport.ro

UEFA, răspuns despre suspendarea dictată după România – Kosovo. Când joacă “tricolorii” fără spectatori

citeşte ştirea pe Fanatik.ro

Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de căderi de stânci

citeşte ştirea pe adevarul.ro

Ai diesel și rămâne aprins în bord martorul „spirală” sau „zig-zag”? Ai șanse să nu pornească iarna

citeşte ştirea pe Newsweek.ro

”Am vorbit cu antrenorul ei”. Unde a plecat Simona Halep și care este acum marea ei problemă

PROFM În rochie transparentă și cizme lungi, Raluka a arătat că are silueta perfectă. Zâmbetul și atitudinea o fac și mai atractivă

Drăgușin, titular în victoria istorică pentru Tottenham. Manchester City, umilită, ajunge la cinci înfrângeri la rând

citeşte ştirea pe ziare.com

Decizia luată de Simona Halep, după ce a jucat doar 5 meciuri în 2024

Comentează AICI

Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.

Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Pol

itica de utilizare a modulelor cookie

Versiune desktop

 

Urmărește-ne și pe:

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button