Sports

Halep, după finala de la Cincinnati: ”Sunt puțin tristă, dar mi-am regăsit forma bună”

 

Simona Halep a pierdut finala de la Cincinnati în fața numărului 1 mondial, Serena Williams, într-o zi de grație, dar rămâne cu senzații bune după acest turneu. Românca spune că și-a regăsit forma bună și că are încredere că va face un US Open la fel de bun. Simona s-a retras de la New Haven, pentru a ajunge în formă maximă la Grand Slam-ul american.

 

”A fost un turneu bun, nu pot să fiu supărată, dar bineînțeles că sunt puțin tristă că am pierdut. Am fost, pot să zic, mai aproape decât la Miami. Am stat game la game cu ea. Nu am reușit să-i iau setul doi, dar plec de la acest turneu cu multe lucruri pozitive și cu bucurie, pentru că mi-am regăsit forma de a lupta, felul de a lupta pe teren și jocul bun, zic eu”, a declarat Simona Halep, într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport.

 

Jocul Serenei Williams a fost, însă, mult prea bun, chiar și pentru o Simona Halep în formă de zile mari.

 

„A început să lovească foarte puternic mingea, ea așa face de obicei, intră, cum să zic, mai moale un pic și după aceea intră și dă în minge foarte tare ori invers. Știe să gestioneze orice situație, de aceea este o campioană. Cred că am jucat un meci bun, o partidă destul de ok și sunt bucuroasă pentru asta.

 

 

Mental e greu, pentru că la un moment dat te descurajezi și nu prea mai ai încredere că poți da un retur în teren, dar părerea mea e că atunci când am putut să pun racheta pe minge, am returnat bine. Nu am făcut-o foarte des, pentru că ea a servit deosebit de bine, atât cât am putut, am fost bine azi și sper că la meciul următor să fac și mai mult.

 

De aceea e numărul 1 mondial și câștigă atâtea meciuri importante și atâtea titluri și Grand Slamuri, este o jucătoare puternică, care știe să joace în orice moment”, a mai spus Halep.

 

Jucătoarea română de 23 de ani a fost susținută și la Cincinnati de o galerie impresionantă de români, lucru cu care spune că deja s-a obișnuit.

 

„Este frumos, vreau să le mulțumesc încă o dată că își fac timp să vină să mă susțină, este un sentiment deosebit să îți auzi numele pe teren, chiar dacă ești foarte departe de casă. Deja pot să spun că m-am obișnuit cu acest lucru, sunt foarte foarte apropiați de mine și este un sentiment foarte plăcut să știu că am, cum să zic, că am în spate atâția oameni care mă susțin”, a încheiat Simona.

 

Etichete: video , serena williams , simona halep , us open , reactii , interviu exclusiv , cincinnati , new haven , finala pierduta , declaratiir

 

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

 

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Digi24

Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor

Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor…

 

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

 

Vezi ultimele ştiri

Top articole

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo

”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement

UEFA a venit cu o precizare, după ce a dat verdictul pentru România – Kosovo: ”Rețineți”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Recomandările redacției

Live Video&Text Petrolul – Dinamo 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. ”Lupii Galbeni” vs. ”Câinii Roșii”

Foto David Popovici a votat și a transmis un mesaj de PATRU cuvinte

Exclusiv Ilie Dumitrescu, după FCSB – Unirea Slobozia: ”Senzațional!”

Darius Olaru i-a ținut minte pe jucătorii de la Unirea Slobozia: ”Cam mult”. Ce a spus despre golul său

Citeşte şi

Video Germania – Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale

Serena Williams, cuvinte mari la adresa lui Rafael Nadal. Iga Swiatek: “Prea mult!”

PEROZAna De Armas, surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Cei doi s-au sărutat pe străzile din Spania

FILM NOW Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”

Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro

citeşte ştirea pe Prosport.ro

Jucătorii FCSB nu au votat la alegerile pentru președintele României! Decizia luată în cantonamentul echipei

citeşte ştirea pe Fanatik.ro

Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de căderi de stânci

citeşte ştirea pe adevarul.ro

Cum a devenit rolul Mărgelatu o problemă pentru Florin Piersic? ”Prezența mea nu mai era dorită”

citeşte ştirea pe Newsweek.ro

Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis

PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

„N-OR DISpărea hoții”. Românul care a jucat în Premier League, mesaj postat după ce a votat

citeşte ştirea pe ziare.com

”Am vorbit cu antrenorul ei”. Unde a plecat Simona Halep și care este acum marea ei problemă

Comentează AICI

Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.

Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Politica

de utilizare a modulelor cookie

Versiune desktop

 

Urmărește-ne și pe:

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button