Sports

Trofeu la Sofia! Halep a învins-o pe Stosur (2-6, 6-2, 6-2). Declarațiile campioanei

 

UPDATE 20:46. Simona Halep a câştigat turneul de la Sofia, al şaselea din acest an, şi a urcat pe locul 11 WTA. Constănțeanca a învins în toate finalele pe care le-a disputat în 2013.

 

Tenis

Champions League: Liverpool – Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1

 

Champions League: Aston Villa – Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2

 

Simona Halep a vorbit pe larg despre succesul obținut la Sofia: “Îmi doream mult să câştig acest turneu. Sunt foarte fericită. A fost un turneu extraordinar pentru mine. Felicitări şi ţie, Sam, ai jucat bine toată săptămâna”, a spus Halep pe teren. “Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit să mă susţină, m-au ajutat mult. Vreau să le mulţumesc şi echipei mele, prietenilor mei şi familiei şi lui Ilie Năstase, care a venit să mă susţină”, a adăugat Halep.

 

Românca a precizat că speră ca anul viitor să joace la fel de bine ca în 2013. “Vreau să mă bucur de acest moment şi apoi să iau o vacanţă şi să mă relaxez. Sper că voi putea juca anul viitor cum am făcut-o în acest an şi să am prestaţii bune în Australia”, a menţionat Halep.

 

Ilie Năstase a declarat că victoria de la Sofia îi dă încredere pentru 2014 Simonei Halep. “Sunt pentru prima dată aici după 51 de ani. Aveam 16 ani când am venit aici ultima dată. Este minunat pentru Simona că a încheiat anul cu un astfel de succes. Îi dă încredere pentru noul sezon, care va începe în curând în Australia. O felicit”, a afirmat fostul tenisman.

 

Finalista Samantha Stosur a felicitat-o pe Halep şi a spus că românca este o jucătoare foarte bună. “O felicit pe Simona pentru această finală foarte bună. Este o jucătoare foarte bună – m-a învins în urmă cu două săptămâni, la Moscova, şi m-a pus în mare dificultate şi astăzi, însă eu sunt mulţumită de această săptămână”, a spus Stosur.

 

 

 

Principala favorită, a câştigat, duminică, turneul de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari şi va ocupa, începând de luni, locul 11 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare din carieră. Halep a trecut în finala de la Sofia de australianca Samantha Stosur, locul 19 WTA, scor 2-6, 6-2, 6-2, după o oră şi 37 de minute de joc.

 

Cele două sportive s-au mai întâlnit în acest an în finala turneului de la Moscova, câştigată de Halep, dar şi în optimi la Cincinnati, unde s-a impus tot românca. Simona Halep a mai câştigat în acest an alte cinci turnee din circuitul WTA, pe suprafețe variate: Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven şi Moscova.

 

Locul 11 în clasamentul WTA al Simonei Halep va reprezenta a treia cea mai bună clasare pentru o sportivă din România, după Irina Spîrlea (7 WTA în 1997), Virginia Ruzici (8 WTA în 1979) și Mariana Simionescu (7 WTA în 1977). La finala de la Sofia au fost prezenţi 400 de fani români, dar şi fostul mare tenisman Ilie Năstase.

 

Pentru succesul obţinut în capitala Bulgariei, competiţie la care nu a pierdut niciun meci, sportiva română va primi un cec în valoare de 270.000 de dolari şi 375 de puncte WTA.

 

În drumul spre trofeu, Halep le-a învins pe Anastasia Pavlyuchenkova, Alize Cornet, Elina Svitolina, Ana Ivanovic și Samantha Stosur.

 

 

UPDATE 19:07. VICTORIE! VICTORIE! Halep câștigă de o manieră impresionantă Turneul Campioanelor de la Sofia! După ce a luat primul set, Stosur n-a mai reușit decât patru game-uri până la final, iar Simona câștigă cea de-a șasea finală din șase disputate în 2013.

 

UPDATE 19:05. Asistăm la ascensiunea unei mari jucătoare de tenis. Halep a izbutit un nou break și acum servește pentru câștigarea partidei!

 

UPDATE 18:56. Break Halep! Românca prestează un tenis de zile mari și are un avantaj important în decisiv, scor 3-2 cu serviciu. Simona returnează foarte bine toate mingile trimise de australiancă, iar adversara sa nu pare să mai găsească soluții.

 

UPDATE 18:35. Revenire excepțională a Simonei! După câteva puncte jucate foarte inspirat, românca s-a distanțat în set și a câștigat cu 6-2, împingând astfel jocul în decisiv.

 

UPDATE 18:20. Pe cât de repede și-a făcut avantajul, pe atât de repede Simona l-a pierdut: break Stosur și este 2-2, după egalitate. Game-ul următor a fost însă de bun augur, iar românca reușește încă un break! Conduce cu 3-2 și servește.

 

UPDATE 18:14. După un început foarte decis de set doi, Halep a făcut primul său break, la scorul de 1-1. A avut 40-15, a trimis un out, da apoi a beneficiat de greșeala neforțată a sportivei de la Antipozi. Halep conduce cu 2-1 și servește în continuare.

 

UPDATE 18:02. Stosur a reușit și al doilea break al partidei și s-a impus în primul set cu un categoric 6-2. Un început de meci asemănător cu cel din semifinala cu Ivanovic.

 

UPDATE 17:43. Halep a început greu disputa și este condusă cu 3-0 de Stosur, care a izbutit deja primul break al finalei. Simona la serviciu.

 

Etichete: simona halep , halep , stosur , halep stosur , simona halep bulgaria , bulgaria halep , halep finala , finala stosur halep , sammy stosur

 

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

 

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Digi24

Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a lui Călin Georgescu

Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional…

 

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

 

Vezi ultimele ştiri

Top articole

Gigi Becali s-a răzgândit, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce i-a spus în față lui George Simion

”România alege!”. Nadia Comăneci, după ce a aflat de ”finala Georgescu-Lasconi” pentru președinție

Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”

A recunoscut, la ZECE zile după România – Kosovo: ”Nu a contat pentru noi”

David Popovici, înainte de finala Călin Georgescu – Elena Lasconi: ”Zici că am plătit să primesc întrebarea asta! Am răspunsul”

Recomandările redacției

Mundo Deportivo a făcut marele anunț despre Andrei Rațiu

Exclusiv Pleacă în ianuarie?! FCSB poate da o lovitură de milioane! Becali așteaptă banii, iar “audiția” finală poate fi cu Olympiacos

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

”Telenovela” s-a încheiat! Decizia instanței în procesul de divorț dintre Prodan și Reghecampf: ”Are de plătit 36.000€”

Citeşte şi

Ion Țiriac a vorbit despre viitorul Simonei Halep: “Își va da seama că este greu”

Câte locuri a urcat Simona Halep în noul clasament WTA

PEROZGraviduța Megan Fox și-a arătat și burtica proeminentă, și lenjeria, într-o rochie transparentă. A defilat cu încredere în văzul lumii

FILM NOW Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”

Traian Băsescu i-a dat o replică dură lui Gigi Becali, după atacul patronului FCSB: ”M-aș coborî mult prea jos”

citeşte ştirea pe Prosport.ro

Gigi Nețoiu revine în fotbalul românesc! Va investi la un club pregătit de fostul antrenor al lui Dinamo

citeşte ştirea pe Fanatik.ro

Reacție surprinzătoare a clubului Rapid în scandalul imnului. Un oficial îl ceartă pe Andrei Păunescu

citeşte ştirea pe adevarul.ro

ALERTĂ! O nouă escrocherie îi poate lasă pe români fără bani. Cât de ușor sunt atrași în cursă? Cum scapi?

citeşte ştirea pe Newsweek.ro

Video Germania – Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale

PROFM Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani în buletin, 25 pe Instagram

Florinel Coman și Florin Tănase, alături de Călin Georgescu. Cei mai importanți jucători de la FCSB din ultimii ani și-au arătat public susținerea

citeşte ştirea pe ziare.com

Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis

Comentează AICI

Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.

Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info

Codul etic Politica de utilizare a modulelor cookie

Versiune desktop

 

Urmărește-ne și pe:

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button