Pauză forţată pentru Simona Halep. S-a retras de la Linz: “Nu e nimic grav”
Simona Halep a fost obligată să ia o pauză din cauza unor problemele medicale. Românca a decis să se retragă din turneul de la Linz, la care ar fi trebuit sa participe săptămâna aceasta. Deşi a pierdut în primul tur la Beijing, Halep se menţine pe poziţia a 17-a în ierarhia mondială.
Tenis
Champions League: Liverpool – Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa – Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
“Am câteva probleme la omoplatul drept, un pic şi la muşchiul de la umăr, dar nu e nimic grav. Am făcut RMN ieri şi mi-au ieşit analizele bune. Am făcut puţină pauză de tenis, dar pregătire fizică pentru această problemă am făcut zilnic” a declarat cea mai bine clasată jucătoare din România în clasamentul WTA.
Halep îşi caută sparring-partner, după ce a renunţat la colaborarea cu Andrei Mledea, alături de care se antrena din luna martie. În cele 7 luni în care au lucrat împreună, Halep a câştigat patru trofee, Nurnberg, Hertogenbosch, Budapesta şi New Haven.
“Încerc să joc cu mai mulţi, să văd care îmi place mai mult. Este important să am cu cine să mă antrenez, dar nu e o problemă. La anul sper să am pe cineva tot timpul la turnee, aşa cum a fost şi până acum, dar sunt liniştită pentru că simt jocul şi sunt bine pe teren” a mai declarat Halep.
Locul 17 WTA
Simona Halep se menţine pe locul 17, cu 2.685 de puncte, în clasamentul WTA, fiind cel mai bine clasată sportivă din România.
Următoarea jucătoare din România aflată în ierarhia WTA este Sorana Cîrstea, în menţinere pe locul 21, cu 2.170 de puncte.
Monica Niculescu a coborât de pe locul 44 pe 45, cu 1.265 de puncte, în timp ce Alexandra Cadanţu a urcat, de pe 74 pe 72, cu 885 puncte. Irina-Camelia Begu a urcat de pe 112 pe 111, cu 607 puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe 153 pe 155, cu 405 puncte.
Cristina Dinu se menţine pe locul 179, cu 344 de puncte, în timp ce Cristina-Andreea Mitu a urcat de pe 183 pe 182, cu 341 puncte.
Primele zece locuri în clasamentul WTA:
1. Serena Williams (SUA) 13.260 puncte
2. Victoria Azarenka (Belarus) 8.485
3. Maria Sharapova (Rusia) 6.941
4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.195
5. Na Li (China) 5.365
6. Sara Errani (Italia) 4.435
7. Petra Kvitova (Cehia) 4.315
8. Jelena Jankovici (Serbia) 3.860
9. Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.845
10. Angelique Kerber (Germania) 3.645
Etichete: simona halep , tenis digisport , halep accidentare , halep tenis , simona halep accidentare , simona halept tenis , simona halep accidentare linz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a lui Călin Georgescu
Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional…
Descarcă aplicația Digi24
Ultima oră
Vezi ultimele ştiri
Top articole
Gigi Becali s-a răzgândit, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce i-a spus în față lui George Simion
”România alege!”. Nadia Comăneci, după ce a aflat de ”finala Georgescu-Lasconi” pentru președinție
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
A recunoscut, la ZECE zile după România – Kosovo: ”Nu a contat pentru noi”
David Popovici, înainte de finala Călin Georgescu – Elena Lasconi: ”Zici că am plătit să primesc întrebarea asta! Am răspunsul”
Recomandările redacției
Mundo Deportivo a făcut marele anunț despre Andrei Rațiu
Exclusiv Pleacă în ianuarie?! FCSB poate da o lovitură de milioane! Becali așteaptă banii, iar “audiția” finală poate fi cu Olympiacos
Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol
”Telenovela” s-a încheiat! Decizia instanței în procesul de divorț dintre Prodan și Reghecampf: ”Are de plătit 36.000€”
Citeşte şi
Ion Țiriac a vorbit despre viitorul Simonei Halep: “Își va da seama că este greu”
Câte locuri a urcat Simona Halep în noul clasament WTA
PEROZGraviduța Megan Fox și-a arătat și burtica proeminentă, și lenjeria, într-o rochie transparentă. A defilat cu încredere în văzul lumii
FILM NOW Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Traian Băsescu i-a dat o replică dură lui Gigi Becali, după atacul patronului FCSB: ”M-aș coborî mult prea jos”
citeşte ştirea pe Prosport.ro
Gigi Nețoiu revine în fotbalul românesc! Va investi la un club pregătit de fostul antrenor al lui Dinamo
citeşte ştirea pe Fanatik.ro
Reacție surprinzătoare a clubului Rapid în scandalul imnului. Un oficial îl ceartă pe Andrei Păunescu
citeşte ştirea pe adevarul.ro
ALERTĂ! O nouă escrocherie îi poate lasă pe români fără bani. Cât de ușor sunt atrași în cursă? Cum scapi?
citeşte ştirea pe Newsweek.ro
Video Germania – Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale
PROFM Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani în buletin, 25 pe Instagram
Florinel Coman și Florin Tănase, alături de Călin Georgescu. Cei mai importanți jucători de la FCSB din ultimii ani și-au arătat public susținerea
citeşte ştirea pe ziare.com
Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis
Comentează AICI
Copyright © 2024 / RCS-RDS S.A.
Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/In
fo Codul etic Politica de utilizare a modulelor cookie
Versiune desktop
Urmărește-ne și pe: