Simona Halep a renunţat la colaborarea cu Adrian Marcu: “Vreau să rămân singură”
Simona Halep a renunţat la colaborarea cu Adrian Marcu: “Vreau să rămân singură”
Tenis
15.11.2013, 14:42
Simona Halep (11 WTA) a declarat, într-o conferinţă de presă, că a renunţat şi la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu, după ce în luna octombrie se despărţise de tehnicianul Andrei Mlendea, ea precizând că în următoarele luni vrea să se pregătească singură.
Tenis
Bundesliga: Dortmund – Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo – Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
“Domnul Marcu nu mă supără. A fost o colaborare bună, am luat tot ce a fost bun de acolo şi acum, la nivelul acesta, sunt colaborări mai multe, fiecare îţi dă încredere, fiecare te ajută cu ce poate. Deocamdată vreau să rămân singură, să îmi consolidez mai mult încrederea în mine. Perioada în care am fost singură la începutul anului, timp de două-trei luni, m-a ajutat. Încerc să fac tot ce pot pe teren. Voi vedea pe viitor, dar deocamdată vreau să rămân singură”, a spus Halep, conform Mediafax.
Simona Halep speră ca în 2014 să reuşească să se impună la turneul de la Roma, care face parte din categoria Premier. “Nu mă aşteptam la începutul anului să cresc atât de mult, pentru că am avut probleme de sănătate. Pe parcurs am început să cresc. Visul meu a fost să ajung în Top 20, acum am ajuns pe 11 şi încerc să urc cât pot eu de mult. Sper să rămân în Top 20, să pot juca la acelaşi nivel ca anul acesta, pentru că am multe puncte de apărat. Mi-aş dori să câştig la Roma, pentru că este un turneu special pentru mine. Visez să câştig Roland Garros, dar trebuie să muncesc mult ca să ajung acolo”, a completat Halep.
Jucătoarea de tenis îşi doreşte să rămână la fel de concentrată şi în anii următori şi să nu fie afectată de celebritatea câştigată în acest an, când s-a impus la şase turnee. “Există posibilitatea de a mă îndepărta de la drumul meu, dar eu cred că nu voi face acest lucru. Vreau să rămân concentrată la ce am de făcut şi să rămân cu picioarele pe pământ. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta cu mine se întâmplă cu multe jucătoare din lume, nu sunt unică, sunt un om normal şi încerc să fac ceea ce ştiu”, a adăugat Halep.
Simon Halep consideră că desemnarea sa ca sportiva anului în România ar reprezenta cel mai mare premiu din carieră. “Sunt mulţi sportivi care au rezultate bune anul acesta. Aş fi onorată să primesc acest premiu, m-aş bucura enorm. Va fi onoare dacă îl voi primi. Cred că ar fi cel mai mare premiu din cariera mea. Să fiu desemnată revelaţia anului ar fi neaşteptat. Este rezultatul muncii mele de până acum, anilor dedicaţi tenisului”, a subliniat Halep.
Simona Halep a participat, vineri, la lansarea revistei Sport în România, editată de către Asociaţia Presei Sportive, publicaţie lunară ce va putea fi achiziţionată doar prin intermediul abonamentelor.
Etichete: simona halep , colaborare , adrian marcu , antrenor simona halep , halep a renuntat la antrenor , simona halep adrian marcu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a găsit o…
Descarcă aplicația Digi24
Ultima oră
Vezi ultimele ştiri
Top articole
Gigi Becali, după ce David Popovici și-a luat mașină de 120.000 de euro: “De la cine a furat banii?”
MERCATO 2025. Toate transferurile iernii sunt aici! Sebastien Haller a plecat de la Dortmund!
Dan Șucu a pus banii pe masă pentru transferul lui Ianis Hagi. Rangers a dat răspunsul pe loc
Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren
“N-a fost AVC”. Ce s-ar fi întâmplat cu Bentancur la faza care a făcut 60.000 de oameni să amuțească
Recomandările redacției
Exclusiv TREI jucători, OUT de la FCSB: ”Să-și găsească echipe!”. Doi dintre ei, propuși la altă formație din SuperLigă: ”100.000 €”
Exclusiv Gigi Becali a anunțat verdictul despre accidentarea lui Olaru: ”Nu-l mai poate cumpăra nimeni!” Când e așteptat să revină
”Pariul” lui Pep Guardiola revine la Manchester City
Patrick Vieira a făcut anunțul despre Dan Șucu! Premieră la Genoa
Citeşte şi
Răspunsul Loredanei Groza pentru Simona Halep a venit imediat
Foto Simona Halep, ”victima” Loredanei Groza: ”Mi se pare un gest foarte urât”
PEROZAre doi copii, dar arată impecabil! Rihanna, provocatoare în lenjerie de dantelă roșie
FILM NOW Sharon Stone, zeiță la Globurile de Aur. Actrița de 66 de ani, la fel de cuceritoare ca în anii ’90 când juca în „Basic Instinct”
Campioana Africii pregătește oferta pentru Ianis Stoica! „Am fost deja contactați”. Toate detaliile și culisele mutării
citeşte ştirea pe Prosport.ro
Imagini cu Darius Olaru de la spital după accidentare! Primul diagnostic primit de căpitanul FCSB
citeşte ştirea pe Fanatik.ro
Dezvăluirea unui important bancher: statul le ia românilor 70% din tot ce câștigă. ”Acum ați înțeles?”
citeşte ştirea pe adevarul.ro
Cine a fost românca spioană pentru MI5? L-a dat afară pe Nicu Ceaușescu din clubul ei din Londra
citeşte ştirea pe Newsweek.ro
Simona Halep a dat vestea pe care o așteptau toți fanii
PROFM Anitta a ieșit în zăpadă în lenjerie și cizme călduroase și a stat ca la plajă. E îndrăzneață și pe scenă, și în viața de zi cu zi
Șocul zilei în sportul românesc! Buzăul și-a anunțat retragerea, în mijlocul sezonului
citeşte ştirea pe ziare.com
Foto Schimbare de look pentru Simona Halep în 2025
Comentează AICI
Copyright © 2025 / RCS-RDS S.A.
Termeni si conditii Politica de confidentialitate Abonare Digi TV Frecvente Digi Sport Retransmisie Digi Sport Contact/Info Codul etic Gestionați preferințele
Versiune desktop
Urmărește-ne și pe:
Digi Sport
m.digisport.ro
FREE – In